Alte aplicații ale țevii recuperate
Unele lucrări nu au o pagină separată, dar folosesc aceeași țeavă de diametru mare, cu pereți groși. Diametrul, grosimea și modul de montaj le stabilește proiectul.
Sprijiniri de maluri și taluzuri
Țevile se introduc în teren una lângă alta sau la distanțele stabilite de proiectant și formează un perete care ține pământul. Se folosesc la consolidarea malurilor, a taluzurilor de drum și la săpăturile de lângă construcții existente, unde protejează clădirile vecine și oamenii care lucrează în groapă.
Devieri și traversări de cursuri de apă
La devierea temporară a unui pârâu sau la traversarea lui de către o rețea, țeava de diametru mare preia apa ori protejează conducta montată sub albie. Pentru orice lucrare pe un curs de apă ai nevoie de avizul Apelor Române.
Construcții hidrotehnice și portuare (cofraje de sacrificiu)
La cheiuri, pontoane, pile de pod sau diguri, țeava se bate în teren, de multe ori direct în apă, apoi se umple cu beton. Rămâne pe loc ca un cofraj pierdut, care protejează betonul. Detalii găsești pe pagina despre țeava pentru piloți metalici.